Sarcastic și plăpând vântul ne șuieră prin părul umed după ce ieșim din mare. Cineva aruncă cu nisip spre soare dar,  din cauza acestui vânt, îi intră în ochi lăsându-i puncte roșii sângerii pe albul  ochilor. Începe să debiteze aberații despre lumile posibile. Sângele începe să-i curgă șiroaie din ochi. Dâre roșii i se scurg pe tricoul său cu Megadeth.

În tot acest timp, zâna dogmatică începe să-și deslușească visele din copilărie cu păpuși ciufulite de surorile sale mai mici. Păpușile erau mâzgălite cu pix pe la ochi și aveau părul despletit.

Regele leu rămâne captiv. Se întâmplă să se nască iarăși, de data asta vopsit cu tăciunele morții.

În mintea mea sunt pisici negre.

Pușcăriile erau pline cu morți. Unii se ridicau în două picioare și strigau: Mi-e sete! Vreau sânge! Sângele eroului necunoscut. Strigau din fundul iadului, de acolo de unde poți tăia întunericul cu cuțitul conștiinței. Pute peste tot a oase descompuse, a sânge stricat, a cloacă. Putoarea se răspândește în toate cotloanele subterane. Se aude mugetul taurului despicat în creștet de sabia lui Damocles. Venin de viperă amestecat cu ouă de broască se prelinge din nările tale. Verdele închis al lichidului intrauterin inundă privirea Sfinxului de pe piatra funerară a eroului necunoscut. Temperatura infernală aduce cu sine șoapte de adio.

Simți privirea lor de gheață din toate părțile. Parcă te înțeapă cu furci înroșite în cărbuni aprinși. Simți cum mintea ta o ia la goană către groapa comună a celor uciși în acea zi însângerată de septembrie. Furci, topoare, coase vin după tine să te sfâșie. Îți vor sfârteca trupul în patru. Fiecare parte va fi trimisă către cele patru puncte cardinale pentru a da mărturie despre violul în masă care s-a comis asupra ta. Ciorile vor devora bucățile de carne stricată în dogoarea soarelui ecuatorial. Va fi acolo și vulturul pleșuv cu ghiare de fier.

Darwinismul înglobat în materia vie a mitocondriilor s-a dezlănţuit prea repede în urma primului stimul. Soţiile primarilor au fost şi ele de acord cu teoria lui Darwin atunci când s-au întâlnit prima oară la o masă rotundă organizată de prefect. Au mâncat de toate, au băut vin de la Popina iar câteva se şi “luaseră”. Una dintre ele chiar a cerut la un moment dat un stripper pentru că, spunea ea, bărbatul ei, primarul “nu mai face faţă”. Senzaţia pe care ţi-o dă uneori gândirea darwinistă te determină să te întrebi de ce oare Pavlov s-a mai chinuit atâta cu acel câine nenorocit. Ce a vrut să arate? Că are reflexe. Ei şi, ce-i cu asta? Mă mir că profesorii de biologie mai amintesc la orele lor despre Darwin. Nu ar trebui pentru că e depăşit. Totuşi trebuie să-i acordăm cuvenita onoare de a fi descoperit mitocondriile. Secţiunea a doua a tratatului său aminteşte în treacăt că acele colonii de furnici se comportă atipic la difertite tipuri de stimuli. Acest aspect a fost dezvoltat de grupul de cercetători de la Royal Society of Science. Nu e nevoie să intrăm aici în detalii. E suficient să subliniem că verificările ulterioare au scos la iveală numeroase incongruenţe între rezultatele diferitelor cercetări efecutate pe broaşte. Aceste studii au avut consecinţe foarte importante în domeniul psihologiei animalelor. Deasemenea vorbitorii de limbă germană au profitat şi ei de pe urma lor. Domeniul ştiinţei experimentale s-a dilatat în concordanţă cu dilataţia pupilei lui Darwin şi a reflexelor descoperite de Pavlov. Un merit important îi revine şi amantei lui Darwin care din când în când îl vizita şi pe Pavlov. Sunt uneori unele substraturi în descoperirile ştiinţei care niciodată nu vor putea fi găsite în tratatele ştiinţifice. Această femeie, al cărei nume nu a fost aflat de cei care au analizat viaţa celor doi, a fost de fapt cea care le pregătea micul dejun şi cu care serveau cafeaua. În această perioadă de timp ea dădea sugestii. Punea nişte întrebări prosteşti, pe care, atât Darwin cât şi Pavlov le trata ca atare, dar care, în timpul cercetărilor veneau obsesiv în mintea lor şi descopereau că tocmai de răspunsurile la acele întrebări aveau nevoie. Asta e istoria ştiinţei. Puţini o ştiu. Ar trebui reevaluată influenţa femeilor în domeniul ştiinţei.

It’s time to write something. Writing is good. No matter what you write. I don’t want to write about my daily experiences because there are some people involved about whom I don’t want to mention. I have just read about a guy who wants to travel around the world with no money. He wants to work at various farms just for food and bed. He is a psychologist and wants to quit his job for this reason. These people deserve respect. I should do the same. What if everyone would do the same? We use to abandon ourselves in our boring jobs and the time of our lives flies away. And in an instant we get old and feel sorry for the time lost behind. I kinda feel like this right now. The only thing by which you can escape from this is writing. And if there is someone who reads what you write is more beautiful.

I don’t fucking know what I should write about. And there are so many things to write about that it’s so difficult to choose from. I found this nice theme for my blog and I’m so glad. The weather outside is not so good. There’s no sun on the sky. It’s going to rain they say. My head is empty. I use too many times “I” and “my”. That means I’m too egotistical. Let’s talk about her. She’s beautiful. I saw her today and she was smiling. Her smile spreads light around her and a good smell. We too often judge people around us and don’t look at ourselves. We have to see ourselves in the eyes of the others. The relationships we have with the others define us. If you want to change yourself, to make yourself a better person, change your relationships with others. We too many times are inclined to blame the others. There is some kind of balance between ourselves and the others.

The time is passing by. What is the time? What is the difference between yesterday and today, between today and tomorrow? Reflections on the meaning of the world. What is your world? Your world is not my world. Is there God in this world?

Devenim din ce în ce mai ticăloşi. Se întâmplă să zbierăm câteodată spre stele şi să leşinăm apoi. Nu este ceva deosebit să vezi pe stăzile New York-ului oameni care strigă în cor către stele. De ce  oare? S-au tâmpit cu toţii. Vedem cum din difuzoarele unor formaţii rock răsar nişte ramuri de stejar groase cât mâna. Soldaţii care trec pe lângă statuia libertăţii se uită la ea de parcă ar fi adevărată. Nu ştiu ce să cred despre ei. Cred că au fost în Afganistan. Au luptat acolo cu talibanii şi au rămas cu sechele pe creier. De ce oare unii oameni nu ştiu ce este adevărul? Muşchii mei se contractă din cauza culorilor. Membrana difuzoarelor se rupe atunci când oamenii încep să strige către cer. Nu există difuzor să poată produce sunete mai puternice. Oamenii strigă şi strigătele lor le sparg timpanele. Şi pentru că nu aud propriul lor strigăt, strigă din ce în ce mai tare. V-am spus că ne-am tâmpit de tot, rasa asta umană. Vezi tu, dacă ar fi ştiut de la început nu ar mai fi strigat. Dar oamenii aceia nu mai aud nimic şi se simt înstrăinaţi faţă de ei înşişi. Nu-şi mai pot auzi propria voce, propriul strigăt. Soldaţii încep la un moment dat să strige şi ei către statuia libertăţii. Ea începe să vibreze şi, la un moment dat, cade de pe soclu. I s-a rupt mâna în care ţinea flacăra libertăţii. Au dus-o cu nişte camioane imense (din-alea australiene) să o repare şi să o pună la loc pe soclu. Soldaţii au fost trimişi în faţa curţii marţiale. Nu trebuia să facă asta. Nu trebuia să strige aşa de tare astfel încât să cadă statuia libertăţii de pe soclu. Soldaţii au vrut doar să se ia la întrecere cu ceilalţi oameni care strigau de li s-au spart timpanele. Cât de prost să fii să faci chestia asta? Doamne, am luat-o cu toţii razna. Şi clima asta s-a dat cu totul peste cap. Reverberează strigătele acelor oameni care nu mai aud. Din cauza faptului că nu mai pot auzi le-au ieşit ochii din orbite. Au vrut să-şi compenseze cu văzul lipsa auzului. Au vrut să audă cu ochii. Nu a mers.  Din cauza asta nici pleoapele nu le mai pot închide complet ochii. Pupilele li s-au dilatat peste măsură. Irişii ochilor au ieşit din globul ocular. Fiecare se strigă pe sine dar în zadar. Cel mai cumplit sentiment de singurătate te cuprinde atunci când nu îţi mai auzi propria voce. Nu mai poţi comunica nici măcar cu tine însuţi. Şi atunci unde îl mai poţi afla pe Dumnezeu?

Manifestările violente ale adolescenţilor suprasolicitaţi şi supradotaţi sunt evidente în emisfera noastră, mai ales în zonele intramontane ale Subcarpaţilor Orientali. Metoda de combatere progresivă a acesteia se intersectează cu prima bisectoare care trece pin mormintele eroilor necunoscuţi. Răzvrătiţii pot să o ia razna pentru că nu există pentru aceştia niciun remediu, cel puţin până în prezent. Au fost câteva încercări sporadice de a detecta elementele care pot acţiona împotriva unor astfel de manifestări, dar fără efect semnificativ. Mai bine să fie lăsaţi în plata Domnului şi să ne vedem de ale noastre. Doctorii sunt oarecum sceptici în privinţa lor. Nu se cunoaşte niciun caz de remediere semnificativă a efecteor unei astfel de maladii. Au fost mulţi morţi. Mulţi sunt încă în viaţă dar cine ştie câte zile mai au de trăit? Vorbeam de bisectoare. Doar această bisectoare poate fi speranţa. Dacă există cel puţin o mică bramburică, atunci să crească mare.

Sarmalele Reci vor veni peste câteva zile să concerteze şi în oraşul nostru şi vor bărbieri şi câţiva morţi. Aşa a promis solistul vocal. Sper să nu aibă materie primă la momentul respectiv. Ei se laudă că fac din asta o pasiune. Ce pasiune o fi şi aia să bărbiereşti morţi? Fiecare cu damblaua lui. Meleagurile noastre s-au împânzit cu bărbieri de morţi. În fiecare judeţ există câte un reprezentant al acestora. Sunt bine organizaţi şi pe verticală şi pe orizontală. Merită menţionat că liderul lor este o femeie care a bărbierit peste o mie de morţi. Se spune că ea însăşi a omorât câţiva bărboşi numai ca să-i poată bărbieri. Viciul acesta pe care ei îl numesc pasiune se moşteneşte din generaţie în generaţie şi uneori sare peste câteva zeci de generaţii. Este nevoie de eugenie pentru a scăpa de aşa ceva. Numai că în cele mai multe ţări eugenia este interzisă de lege. Există un grup de intelectuali finlandezi care militează pentru legalizarea eugeniei tocmai pentru a se elimina flagelul bărbieritului morţillor. În Finlanda acest fenomen straniu a luat o amploare fără precedent. Ce soluţie propuneţi?