N-am timp

Nu avem timp de nimic. Mereu ne plângem că nu avem timp. Uneori e o formă de a refuza ceva sau pe cineva într-un mod mai elegant. ”Te rog mă ajuți în cutare chestie?”, ”O, cu cea mai mare plăcere dar, din păcate, timpul mă omoară. Aș vrea dar nu pot, crede-mă. Nu am timp.” Uneori spunem că nu avem timp, când de fapt nu avem bani. Există și expresia ”Nu am timp” simultan cu frecatul degetelor care semnifică banii. Cum să facem să folosim mai bine timpul e o întrebare la care răspunsul face un milion de dolari. De fapt cea mai importantă resursă a noastră e timpul. Din păcate ne dăm seama de asta pe măsură ce înaintăm în vârstă și realizăm că ne rămâne din ce în ce mai puțin timp de trăit. Cine naiba se gândește la sfârșitul zilelor? Ne place să trăim clipa fără gândul la ce urmează. Cred că cel mai intens putem trăi clipa atunci când conștientizăm la maxim atât trecutul cât și viitorul.  Eternitatea poate fi experimentată astfel în fiecare clipă trăită la maxim. Conștientizarea vieții limitate ne impune să luăm decizii raționale în legătură cu folosirea timpului. Dar nu se întâmplă, cel puțin mie nu prea. Las timpul să treacă în voia lui și mă trezesc mâine, poimâne, la anul. Totuși sunt tot eu, în cea mai mare măsură. Poate am și uitat cine eram ieri sau anul trecut. Da, chiar așa, când mă gândesc uneori în trecut nici nu mă recunosc. Nu îmi vine să cred că am făcut eu cutare chestii sau că am reacționat într-un anume fel. Atunci ce mai înseamnă eu dacă nu mă recunosc în timp ca fiind același? Greu. Hai să trecem peste asta. E vorba de timp. Folosim cuvântul timp și în sesul de vreme. ”Cum e timpul afară?” ne întrebăm dimineața înainte să ieșim din casă pentru a ști cu ce să ne îmbrăcăm. Dar niciodată nu ne întrebăm ”Cum e timpul înăuntru?”. Chiar, interesantă întrebare, nu? Mi-a venit acum în cap. Spunea un filosof că timpul interior e durată. Bergson, mi se pare. Timpul exterior e obiectiv, ca la Newton, ca și spațiul exterior. Sper că nu am zis o prostie. Chiar, există spațiu interior și spațiu exterior? Cred că da. Așa cum există infinit exterior și infinit interior. Dar să nu divagăm. Deci, vorbeam de timp. Sunt unii filosofi contemporani care vorbesc de călătoria în timp și chiar sunt priviți cu seriozitate. Care timp? Am citit ceva despre asta mai demult dar nu am înțeles mare lucru.

Gata, mai aberez și altă dată.

România, țara mea de glorii, țara mea de dor

România, țara mea de glorii, țara mea de dor. Ei, na. O țară ca oricare alta. Nu idealizez ținutul natal. Să analizăm realist situația noastră. Înainte de a fi români sau orice altă nație, suntem ființe, oameni. Dacă la un moment dat locul în care te-ai născut nu se mai potrivește cu nevoile tale, pur și simplu pleci. Bineînțeles, cel mai probabil, într-o situație normală, tara în care te-ai născut îți oferă mediul cel mai la îndemână pentru a te dezvolta ca persoană. Dar momentan, pentru mine nu. Relațiile sociale sunt viciate. Oamenii nu au încredere unii în alții pentru că se minte și se fură în fiecare secundă. Nu știu ce ar trebui să se întâmple să se schimbe ceva pentru că un om onest e pur și simplu călcat în picioare de mediul social. Ar trebui să se sacrifice cineva pentru ceilalți. Dar cine e dispus să renunțe la propria viață pentru ceilalți? Poate s-ar găsi cineva dar nu cred că e suficient unul sau doi sau nici măcar o sută sau o mie. Sistemul social e viciat în esența lui pentu că tot edificiul social se bazează pe relațiile interpersonale, se zice pe famile. Cred că valorile familiei au avut de suferit în ultimii ani. Familia în România e coruptă, animalizată. Părinții se mint reciproc. Fiecare crede că îl controlează pe celălalt. Iar copiii sunt învățați să fie șmecheri. E un cerc vicios, valorile familiei sunt corupte de societate în general și invers. Nu știi de unde să o apuci ca să schimbi ceva în bine. E o boală socială.  Numai din exterior se poate schimba ceva și de-aia sper că UE, așa cu minusurile ei, ne poate scoate din rahat. Acum se dă o mare bătălie pe justiție. Eroina luptei este, bineînțeles, Codruța Koveși. Nu știu cât și-a dorit ea să joace rolul ăsta, mai mult cred că s-a trezit, pur și simplu în el. Ideea e că Dumnezeu nu doarme și lucrurile nu pot rămâne așa. Răul e întotdeauna contradictoriu și autodistructiv. Koveși nu e o Maica Domnului dar are de dus lupta asta în care s-a angajat. Nu are altă opțiune pentru că altfel o mănâncă borfașii de vie. Sunt ca niște câini însetați de sânge. Oamenii ăștia care au furat au construit lumea asta falsă în care românii trăiesc.

Radio Campus invită permanent un zmardoi al presei locale să-și dea cu părerea

Am rămas uluit la o emisiune de la Radio Campus, când am fost înjurat în direct de către ”invitatul permanent”, ENCIU MIHAI. De o vreme, acest Zoro al presei locale taie și spânzură la radioul local din Slobozia, care se bucura odată de oarecare respectabilitate. În emisiunea cu pricina, care era transmisă în direct pe Facebook, Enciulică își dădea, ca de obicei, cu părerea în toate domeniile și în toate direcțiile, iar gazda emiisiuniii, DAN URJUMA îi ținea isonul și se minuna cât de deștept este. Cei doi imită foarte bine  personajele principale dintr-o cunoscută piesă de teatru a lui Caragiale. Enciu de obicei joacă rolul lui Conu’ Leonida iar Dan Urjuma este Efimița. ‘Conu Leonida’ a făcut remarca în emisiunea respectivă că ”justiția stă capră”.  Mi s-a părut puțin deplasat și am întrebat și eu pe pagina lor de Facebook dacă nu cumva și presa locală ”stă capră”?. Mesajul meu a fost citit în direct de către ‘Efimța’ iar Conu Leonida a reacționat, tot în direct, ca un gherțoi. A zis: ”Mă-sa și cu ta-su stau capră”. A  fost vizibil enervat de comentariul meu, dar nu s-a putut abține să nu înjure ca la șatră. E adevărat că Efimița a încercat să-l calmeze dar tot dând în continuare din coadă pe lângă el. După aia a început să-și aducă aminte de mine cu mai bine de 10 ani în urmă când am publicat un articol într-un ziar local. Primarul murise de curând iar eu din greșeală am scris în articol numele mortului în loc de cel al noului primar. Chiar Enciulică m-a sunat atunci, în urmă cu mulți ani, într-o emisiune la Campus, să mă ia la mișto dar nu a avut cum pentru că am recunoscut simplu că a fost o greșeală și că nu exista nimeni să se ocupe de corectură la ziarul la care scriam.  I-am recomandat lui Conu Leonida să se intereseze mai degrabă de problemele rromilor pentru că și el face parte din etnie, dar nu își asumă apartenența. Mult mai indicat ar fi pentru el să meargă pe la Bora sau Bărbbulești și să facă reportaje din comunitățile etnice de acolo. Aștia doi, Enciulică și Urjuma, sunt dintre aceia care cred că un jurnalist este mai bun dacă are multe păreri, indiferent de studii sau experiență. Sunt sigur că dacă le-aș cere să scrie o știre sau să spună ceva despre genurile presei nu ar ști.  Din păcate e plină presa de cei ca ei.  Aceștia ajung în cele din urmă să facă un fel de circ și să se pună în slujba unora cu bani din politică pentru că altfel ar muri de foame.  Foamea îi va determina să manipuleze opinia publică după bunul plac al celui care îi plătește. Asta s-a întâmplat și cu măscăricii de la Antena 3, România TV sau Realitatea. S-au făcut jurnaliști fără să învețe cu  ce se mânăncă domeniul. Au crezut că e important doar să apari pe sticlă. Mai toți au obținut joburile prin nepotism. Mai grav e că alții, care chiar au învățat, dacă vor să-și facă meseria, nu au loc de ei.  Patronii de presă de la noi sunt oameni cu interese politice și au nevoie de măscărici de acest gen. De aceea unii ajung să câștige foarte bine de pe urma prestației lor. Am crezut că în timp lucrurile se vor schimba în bine dar din păcate calitatea presei în România a scăzut.

Happy New Year!

It’s been a while since I wrote here last time. 2017 is ending tonight. I’ve been through a lot of things this year. It was a totally different year from the previous ones for me. There were some changes in my life, professionally and  personally.  All in all, it was better than 2016. I’m not getting into details but I can say that I have grown a bit. There were some tough moments at the end of the year but I took it as an opportunity to learn more from my experience. And I have really learned. They say we are defined by our relationships with others. Yes, I have to work on that. I have been focused more on me and less on my relationships with the others. Yeah, I’m a self centered person. As you guys can see I use a lot of times ‘I’.  Probably the best thing to do the next year would be to open myself more towards the others. But I have to be cautious cause the other might not be what he or she seems to be. I don’t feel older at all. Actually I don’t feel the time. It’s like I live out of time. Probably I’m a bit out of reality.  Happy New Year!

Moștenirea celor trei prinți ai întunericului

Sarcastic și plăpând vântul ne șuieră prin părul umed după ce ieșim din mare. Cineva aruncă cu nisip spre soare dar,  din cauza acestui vânt, îi intră în ochi lăsându-i puncte roșii sângerii pe albul  ochilor. Începe să debiteze aberații despre lumile posibile. Sângele începe să-i curgă șiroaie din ochi. Dâre roșii i se scurg pe tricoul său cu Megadeth.

În tot acest timp, zâna dogmatică începe să-și deslușească visele din copilărie cu păpuși ciufulite de surorile sale mai mici. Păpușile erau mâzgălite cu pix pe la ochi și aveau părul despletit.

Regele leu rămâne captiv. Se întâmplă să se nască iarăși, de data asta vopsit cu tăciunele morții.

În mintea mea sunt pisici negre.

Pușcăriile erau pline cu morți. Unii se ridicau în două picioare și strigau: Mi-e sete! Vreau sânge! Sângele eroului necunoscut. Strigau din fundul iadului, de acolo de unde poți tăia întunericul cu cuțitul conștiinței. Pute peste tot a oase descompuse, a sânge stricat, a cloacă. Putoarea se răspândește în toate cotloanele subterane. Se aude mugetul taurului despicat în creștet de sabia lui Damocles. Venin de viperă amestecat cu ouă de broască se prelinge din nările tale. Verdele închis al lichidului intrauterin inundă privirea Sfinxului de pe piatra funerară a eroului necunoscut. Temperatura infernală aduce cu sine șoapte de adio.

Simți privirea lor de gheață din toate părțile. Parcă te înțeapă cu furci înroșite în cărbuni aprinși. Simți cum mintea ta o ia la goană către groapa comună a celor uciși în acea zi însângerată de septembrie. Furci, topoare, coase vin după tine să te sfâșie. Îți vor sfârteca trupul în patru. Fiecare parte va fi trimisă către cele patru puncte cardinale pentru a da mărturie despre violul în masă care s-a comis asupra ta. Ciorile vor devora bucățile de carne stricată în dogoarea soarelui ecuatorial. Va fi acolo și vulturul pleșuv cu ghiare de fier.

Hai la vot să ne-o luăm în bot!

Mai e puţin şi aflăm şi cine e următorul prezitdent de-acum şi până peste cinci ani. Lumea tot proastă a rămas. Ţara ne vrea proşti, oricum. M-am săturat să tot aştept să se întâmple ceva bine. Deja mă simt sacrificat pentru că am ales să rămân în ţara asta plină cu proşti. M-am gândit că dacă plec vor rămâne borfaşii. De ce să rămână ei şi eu să plec? Ei încearcă să-ţi facă viaţa grea tocmai ca să te facă să pleci. Asta am simţit şi m-am ambiţionat să rămân. Atunci când spui că vrei să pleci parcă vezi un zâmbet de satisfacţie pe buzele lor. Parcă ar zice “Du-te şi lasă-ne să ne vedem noi de ale noastre aici!”. Chiar te încurajează şi-ţi zic “Nu ştiu de ce mai rămâi tu şi nu pleci în lumea largă?”. Poate dacă nu mi se spuneau astfel de lucruri poate eram demult plecat dar nu suport să mi se sugereze asta.

Proştii oricum o să-şi bage votul pentru Ponta şi putem să ne luăm bilete de avion liniştiţi de-acuma. Parcă ceva ne mai reţinea dar acum ştim că am scăpat de orice îndoială. Let us fucking go away from here.

Am urmărit şi eu dezbaterile cu cei doi candidaţi la televizor. Nu cred că s-a schimbat ceva în procente după asta. Fiecare parte şi-a consolidat convingerile.

Darwinismul şi Câinele lui Pavlov

Darwinismul înglobat în materia vie a mitocondriilor s-a dezlănţuit prea repede în urma primului stimul. Soţiile primarilor au fost şi ele de acord cu teoria lui Darwin atunci când s-au întâlnit prima oară la o masă rotundă organizată de prefect. Au mâncat de toate, au băut vin de la Popina iar câteva se şi “luaseră”. Una dintre ele chiar a cerut la un moment dat un stripper pentru că, spunea ea, bărbatul ei, primarul “nu mai face faţă”. Senzaţia pe care ţi-o dă uneori gândirea darwinistă te determină să te întrebi de ce oare Pavlov s-a mai chinuit atâta cu acel câine nenorocit. Ce a vrut să arate? Că are reflexe. Ei şi, ce-i cu asta? Mă mir că profesorii de biologie mai amintesc la orele lor despre Darwin. Nu ar trebui pentru că e depăşit. Totuşi trebuie să-i acordăm cuvenita onoare de a fi descoperit mitocondriile. Secţiunea a doua a tratatului său aminteşte în treacăt că acele colonii de furnici se comportă atipic la difertite tipuri de stimuli. Acest aspect a fost dezvoltat de grupul de cercetători de la Royal Society of Science. Nu e nevoie să intrăm aici în detalii. E suficient să subliniem că verificările ulterioare au scos la iveală numeroase incongruenţe între rezultatele diferitelor cercetări efecutate pe broaşte. Aceste studii au avut consecinţe foarte importante în domeniul psihologiei animalelor. Deasemenea vorbitorii de limbă germană au profitat şi ei de pe urma lor. Domeniul ştiinţei experimentale s-a dilatat în concordanţă cu dilataţia pupilei lui Darwin şi a reflexelor descoperite de Pavlov. Un merit important îi revine şi amantei lui Darwin care din când în când îl vizita şi pe Pavlov. Sunt uneori unele substraturi în descoperirile ştiinţei care niciodată nu vor putea fi găsite în tratatele ştiinţifice. Această femeie, al cărei nume nu a fost aflat de cei care au analizat viaţa celor doi, a fost de fapt cea care le pregătea micul dejun şi cu care serveau cafeaua. În această perioadă de timp ea dădea sugestii. Punea nişte întrebări prosteşti, pe care, atât Darwin cât şi Pavlov le trata ca atare, dar care, în timpul cercetărilor veneau obsesiv în mintea lor şi descopereau că tocmai de răspunsurile la acele întrebări aveau nevoie. Asta e istoria ştiinţei. Puţini o ştiu. Ar trebui reevaluată influenţa femeilor în domeniul ştiinţei.