Nu avem timp de nimic. Mereu ne plângem că nu avem timp. Uneori e o formă de a refuza ceva sau pe cineva într-un mod mai elegant. ”Te rog mă ajuți în cutare chestie?”, ”O, cu cea mai mare plăcere dar, din păcate, timpul mă omoară. Aș vrea dar nu pot, crede-mă. Nu am timp.” Uneori spunem că nu avem timp, când de fapt nu avem bani. Există și expresia ”Nu am timp” simultan cu frecatul degetelor care semnifică banii. Cum să facem să folosim mai bine timpul e o întrebare la care răspunsul face un milion de dolari. De fapt cea mai importantă resursă a noastră e timpul. Din păcate ne dăm seama de asta pe măsură ce înaintăm în vârstă și realizăm că ne rămâne din ce în ce mai puțin timp de trăit. Cine naiba se gândește la sfârșitul zilelor? Ne place să trăim clipa fără gândul la ce urmează. Cred că cel mai intens putem trăi clipa atunci când conștientizăm la maxim atât trecutul cât și viitorul.  Eternitatea poate fi experimentată astfel în fiecare clipă trăită la maxim. Conștientizarea vieții limitate ne impune să luăm decizii raționale în legătură cu folosirea timpului. Dar nu se întâmplă, cel puțin mie nu prea. Las timpul să treacă în voia lui și mă trezesc mâine, poimâne, la anul. Totuși sunt tot eu, în cea mai mare măsură. Poate am și uitat cine eram ieri sau anul trecut. Da, chiar așa, când mă gândesc uneori la trecut nici nu mă recunosc. Nu îmi vine să cred că am făcut eu cutare chestii sau că am reacționat într-un anume fel. Atunci ce mai înseamnă eu dacă nu mă recunosc în timp ca fiind același? Greu. Hai să trecem peste asta. E vorba de timp. Folosim cuvântul timp și în sesul de vreme. ”Cum e timpul afară?” ne întrebăm dimineața înainte să ieșim din casă pentru a ști cu ce să ne îmbrăcăm. Dar niciodată nu ne întrebăm ”Cum e timpul înăuntru?”. Chiar, interesantă întrebare, nu? Mi-a venit acum în cap. Spunea un filosof că timpul interior e durată. Bergson, mi se pare. Timpul exterior e obiectiv, ca la Newton, ca și spațiul exterior. Sper că nu am zis o prostie. Chiar, există spațiu interior și spațiu exterior? Cred că da. Așa cum există infinit exterior și infinit interior. Dar să nu divagăm. Deci, vorbeam de timp. Sunt unii filosofi contemporani care vorbesc de călătoria în timp și chiar sunt priviți cu seriozitate. Care timp? Am citit ceva despre asta mai demult dar nu am înțeles mare lucru.

Gata, mai aberez și altă dată.