Mă stresează faptul că oamenii sunt atât de captivaţi de politică şi uită de ce e mai important. Politica asta întreţine o stare conflictuală. De fapt, ei chiar dacă se ceartă, au interesul să se certe. Pentru a întreţine o stare conflictuală între noi cei care îi votăm. Ei se ceartă doar aşa de sanchi.
Mai degrabă aş încerca să văd cine îmi transmite mesajele. Hai să vedem dacă nu cumva ziariştii sunt cei care întreţin această stare. Din punctul meu de vedere politicienii sunt OK. Ei fac ce trebuie. Presa nu-şi face treaba aici la noi. Presa nu promovează valori, promovează persoane. Clasa politică e mult mai în regulă decât presa. Vectorii care pomovează valori într-o societate nu sunt partidele politice, sau nu sunt cei mai importanţi. Societatea civilă şi mai ales presa este cea care are acest rol. De jos trebuie să înceapă schimbarea. Mi-e teamă că trebuie să aşteptăm să mai moară o generaţie două până să se realizeze şi la noi o societate într-adevăr deschisă după accepţiunea lui Karl Popper.
Am tot spus şi repet. Educaţia este cea care poate schimba în bine o societate. Dar cine schimbă sistemul de educaţie? Nu are cine. Jos în cancelarii oamenii nu se gândesc decât la ziua de mâine şi la salarii. Sistemul de educaţie este condus de oameni fără pregătire socio-umană. Cei care conduc au mai mult pregătire tehnică. Dacă s-a mai întâmplat să existe vreun manager cu educaţie umanistă, acela a făcut şcoală în comunism. Atunci învăţai nişte minciuni. Minciuna se propagă încă. Oare când o să ne trezim? Oamenii nu mai au încredere în nimic. I-a cuprins deznădejdea.
Ce putem face să ieşim din asta? Aşteptăm totul de la UE acum. Să vedem ce se întâmplă din 2014 când se va liberaliza piaţa muncii. Mulţi vor pleca, asta e cert, iar statul va trebui să facă ceva ca să oprească oamenii aici pentru a lucra. Singurul lucru prin care i-ar face să rămână ar fi un salariu mai bun. Dar “nu e bani”. Să vedem cum o să rezolve guvernul chestia asta.
Oamenii sunt ţinuţi în chingile propriei prostii. Nu ştiu dacă cei care conduc şi care fac asta sunt la fel de proşti sau nu. Înclin să cred că da. Revin la presă. Nu există presă independentă. Televiziunile astea sunt doar nişte trompete, nişte goarne de partid. Cine ne reprezintă în relaţiile cu politicienii? Nimeni. S-au ticăloşit toţi. Ticăloşi, ticăloşi, ticăloşi.