Tot ce trebuie să faci când cineva te strigă e să nu răspunzi. Pentru că ar putea fi cineva cu care nu ai vrea să ai de-a face. Faci ce vrei când pleci de la serviciu. Te întâlneşti cu cine vrei, bei o bere şi apoi acasă. Nu contează ce iese la inventar. Totul e să se cânte la nunta ta. Oricine vede ce este înăuntru se minunează pentru că nu a mai văzut aşa ceva. Dar ce ne interesează pe noi de alţii când în ograda noastră se face trafic? Mai multe nu pot spune, de fapt nu am ce să spun. Cultele din România se confruntă cu o instabilitate sporită pe scara Richter. Mai devreme era să scap ceva dar mă abţin. Unele fete se ţin de şotii. Se joacă uneori cu focul fără să ştie. Murmură prin spate dar nu au nicio şansă. Momentul este oportun pentru o nouă informare asupra celorlalte nevoi ale populaţiei. Se înţelege de ce. Memoria ne joacă feste şi asta nu se întâmplă de azi de ieri. Lenea e cucoană mare dar şi celelalte instituţii ale statului. Mocirla în care ne zbatem se duce unde nu trebuie şi apoi se întoarce pe acelaşi drum bătătorit de mii de ani. Se ştie că şcolarii se uită după colegele lor dar nu au nicio şansă. Sunt trataţi cu indifernţă. Deunăzi s-a zis că doi plus doi egal cu patru. Şi aşa a fost. Nimeni până recent nu a îndrăznit să comenteze. Doar cei veşnic oropsiţi de lege. Vinerea şi sâmbăta mergem la lapte să ne luăm raţia. În celelalte zile nu mai mergem deşi am vrea s-o facem. Asta e viaţa, când merge merge, când nu, nu. N-am ce zice. Bravos naţiune.